Ambasadorul Indoneziei în România, în vizită la Cluj Napoca

Primarul Emil Boc a avut astazi o intrevedere cu Excelenta Sa, domnul Diar Nurbintoro, Ambasador Extraordinar si Plenipotential al Republicii Indonezia in Romania, aflat in prima sa vizita oficiala la Primaria Cluj-Napoca.

Discutiile purtate in cadrul intalnirii au vizat in primul rand mediul de afaceri, relatiile bilaterale de cooperare in domeniul comertului, investitiilor si turismului intre Indonezia si Romania, Cluj-Napoca in mod particular. Cei doi oficiali au vorbit despre organizarea unei vizite a oamenilor de afaceri din Indonezia la Cluj-Napoca, precum si de o participare a reprezentantilor mediului de afaceri clujean la targul international de la Jakarta, care are loc in perioada 8 – 12 octombrie 2014. Editia din 2013 a Trade Expo Indonezia a numarat 115 expozanti si aproximativ 10.000 de vizitatori.

Cu ocazia acestei intalniri s-au pus bazele unei viitoare infratiri intre Cluj-Napoca si orasul indonezian Yogyakarta. De asemenea, primarul Emil Boc a subliniat importanta municipiului nostru ca centru universitar international, iar in acest sens a avansat discutii legate de atragerea studentilor indonezieni catre universitatile clujene.

Recomandari

Alte Articole