Cluj Napoca: Bărbat reținut pentru 24 de ore după ce a condus fără permis și a rănit grav un biciclist

Poliţiştii rutieri au reţinut pentru 24 de ore un bărbat care circula cu un autoturism pe raza municipiului, deşi nu avea permis de conducere şi care a provocat un accident rutier soldat cu rănirea gravă unei persoane.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 21 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

În fapt, la data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 12:40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Oaşului, din Cluj-Napoca, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare. Astfel, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu o ţeavă de gaz, ulterior fiind proiectat într-un copac ornamental pe care l-a rupt şi care s-a răsturnat peste un biciclist.

Biciclistul, un bărbat de 50 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, se deplasa pe trotuar, înspre Bulevardul Muncii.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a a biciclistului. Acesta a fost transportat la UPU 1 Cluj-Napoca pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

În cauză se continuă cercetările.

Recomandari

Alte Articole