Ora Pământului va fi sărbătorită și la Turda

Primăria Municipiului Turda, în parteneriat cu Fundaţia de Ecologie şi Turism „Potaissa”, Asociaţia Slow Food Turda, Fundaţia Doriana, și organizaţia World Wide Fund for Nature îi invită pe turdeni, în data de 29 martie 2014, între orele 20.30 – 21.30, pe platoul din faţa instituţiei simbol a municipiului, pentru a se alătura evenimentului universal „ORA PĂMÂNTULUI.”
Evenimentul „Ora Pământului” a fost organizat pentru prima dată în 31 martie 2007, la Sydney, în Australia şi a devenit, un an mai târziu, cea mai mare acţiune colectivă de stingere a luminilor din istorie. Mesajul evenimentului este atât unul simbolic, încurajând gestul de a stinge lumina în efortul global de a atrage atenţia asupra problemelor de mediu actuale, cât şi unul practic, promovând economisirea energiei prin mijloace simple, atât în cadrul restrâns al familiei, cât şi în companiile sau instituţiile în care ne desfăşurăm activitatea. Este un angajament simbolic de a ne schimba stilul de viaţă, de a reduce impactul negativ asupra mediului, pentru binele planetei care ne susţine viaţa.
Primăria Municipiului Turda îi invită pe toţi cetăţenii să răspundă în spiritul acestei manifestări prin gestul simbolic al reducerii consumatorilor casnici, iar cei care vor dori să se alăture organizatorilor sunt aşteptaţi pe platoul din faţa instituţiei, unde se vor aprinde lumânări şi va fi susţinut un scurt moment artistic susţinut de formaţia The Lads, din care fac parte liceeni turdeni.
Pentru a promova ideea mobilităţii urbane durabile şi pentru a propune o alternativă viabilă la transportul urban, un grup de biciclişti turdeni vor marca „Ora Pământului” printr-un tur nocturn pe bicicletă, pe un traseu pornind din Piaţa 1 Decembrie 1918 – str. Andrei Şaguna – str. Ghe. Lazăr – str. Axente Sever – str. Castanilor – Piaţa Republicii – Piaţa 1 Decembrie 1918 – str. Libertăţii – sens giratoriu – str. Libertăţii – retur Piaţa 1 Decembrie 1918.

Recomandari

Alte Articole