Permanenţă la Primăria Dej pentru deszăpezirea drumurilor

Aproximativ 10 utilaje de deszăpezire se află pe străzile din municipiul Dej, Maşinile de deszăpezire acţionează cu prioritate pe arterele principale din oraş şi în zona instituţiilor publice, continuând cu străzile adiacente. La nivelul municipiului Dej există 130 de kilometri de carosabil, iar utilajele nu pot acţiona simultan pe toate drumurile din oraş.

Primăria Dej are pe stoc la această oră 200 mc de nisip şi 40 de tone de sare.

Permanenţa este asigurată de către o echipă formată din 11 persoane,  pregătită să intervină în orice moment.

Cheltuielile prevăzute pentru acţiunile de deszăpezire din această iarnă sunt estimate la suma de 400 de mii de lei 

Primarul municipiului Dej, Morar Costan, face următoarele precizări privind modul de desfăşurare a procesului de deszăpezire:

„Am încercat şi încercăm să facem tot ceea ce depinde de noi, chiar şi atunci când există căderi masive de zăpadă, pentru a ţine sub control tot ce înseamnă artere principale, urmând ca după intervenţia în aceste zone, să intevenim pe străzile secundare. Pentru o mai bună desfăşurare a traficului rutier în această perioadă solicit conducătorilor auto să-şi echipeze corespunzător maşinile şi să fie înţelegători în trafic”- primarul municipiului Dej, Morar Costan.

Primăria Dej face apel către cetăţenii municipiului Dej să intevină în zonele adiacente locuinţelor şi spaţiilor comerciale deţinute pentru degajarea trotuarelor şi a căilor de acces.

Recomandari

Alte Articole