Poliţiştii din județul Cluj au identificat ieri, în trafic, trei bărbaţi care nu posedau permis de conducere

În jurul orei 01:45, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au identificat, în trafic, un tânăr, în timp ce conducea un vehicul fără ca acesta să fie înmatriculat sau înregistrat şi neposedând permis de conducere.

Tânărul de 16 ani, din comuna Floreşti, a fost depistat în timp ce conducea un moped pe raza localităţii Gilău. Vehiculul nu era prevăzut cu plăcuţe cu numere de înmatriculare sau de înregistare, stabilindu-se că acesta nu este înmatriculat sau înregistrat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

***

Ieri, în jurul orei 03:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au depistat un bărbat de 49 de ani, din judeţul Sălaj, la volanul unui autovehicul, pe strada Vlădeasa din Huedin, neposedând permis de conducere.

De asemenea, în jurul orei 17:00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au depistat un minor de 17 ani, din Cluj-Napoca, care ar fi circulat cu un autoturism pe strada Alexandru Vaida Voievod, din municipiu, fără a avea permis de conducere.

În cauze, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Recomandari

Alte Articole