Târgul Produs de Cluj la ‪Turda‬, ediţia a V-a

Asociaţia Produs de Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local al municipiului Turda, organizează cea de-a cincea ediţie a Târgului producătorilor şi artizanilor clujeni în municipiul Turda. Evenimentul se va desfăşura între 20 şi 22 mai a.c., pe pietonala din centrul localității.
La ediția cu numărul 54 a acestei manifestării organizate sub brandul Produs de Cluj sunt aşteptaţi să participe aproximativ 60 de expozanţi, mici întreprinzători care au afaceri de familie şi care vor prezenta vizitatorilor produse alimentare realizate după reţete tradiţionale. Astfel, turdenii vor avea la dispoziţie o gamă variată de lactate provenite de la stânele clujene, produse din carne, dulceţuri şi siropuri naturale, prăjituri, ciocolată şi pâine de casă, turtă dulce, sucuri naturale şi uleiuri presate la rece. Stupinele cu tradiţie din judeţ vor fi prezente cu miere naturală şi produse apicole, faguri, polen şi propolis.
Alături de producători vor fi prezenţi şi artizanii, care vor pune la dispoziţia celor interesaţi costume populare din zonele folclorice ale Ardealului, obiecte sculptate în lemn, bijuterii realizate de mână, icoane, împletituri din materiale textile. Nici de această dată nu vor lipsi săpunurile naturale, produsele realizate din lavandă sau ceaiurile şi tincturile din plante medicinale.
Vizitatorii târgului vor putea urmări zilnic spectacolele folclorice susţinute de ansambluri şi artişti de renume din zona Clujului, iar pentru cei mici vor avea loc manifestări specifice. Astfel, ei sunt aşteptaţi la atelierul de sculptură în fructe şi legume, la spectacolul de magie şi în parcul de distracţii.
„Continuăm iată caravana Târgului Produs de Cluj, consecvenți fiind scopului pentru care a fost fondată Asociaţia, respectiv acela de a promova produsele, valoarea tradițiilor și culturii din județul Cluj, excelența în domeniul meșteșugurilor tradiționale, în vederea creșterii competitivității în acest domeniu. Experienţa de până acum a demonstrat faptul că evenimentele organizate în ultimii cinci ani au contribuit la dezvoltarea mediului rural, deoarece au asigurat reprezentarea producătorilor locali atât la nivel național, cât şi la nivel internațional. Suntem convinşi că acest tip de manifestări expoziţionale, reprezintă un sprijin pentru economia locală şi contribuie la consolidarea clasei de mijloc”, a precizat domnul Marius Mînzat, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Recomandari

Alte Articole