Universitatea Cluj s-a despărțit de Nicolae Muşat, Vlad Niculescu şi Saşa Stojanovic

Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu cei trei fotbaliști pentru încetarea contractului.

Saşa Stojanovic, unul dintre jucătorii veniţi la echipa în această vară, şi-a reziliat în această săptămână contractul, de comun acord cu conducerea clubului. Stojanovic a bifat 10 partide pentru „U”, în toate competiţiile, reuşind trei pase decisive.

Portarul Vladimir Niculescu a venit la „U” în luna aprilie a anului 2013, punând umărul la două salvări consecutive de la retrogradarea. Niculescu a bifat 17 meciuri pentru clujeni, dintre care două în acest sezon.

În schimb, Nicolae Muşat a revenit la echipa „studenţilor” în această vară, după ce mai jucase în „alb-negru” şi în sezonul 2009-2010. În această stagiune, fundaşul stânga a strâns 15 meciuri, marcând două goluri, ambele din penalty. „Muşi” a mai bifat câte o prezenţă în Cupa Ligii, respectiv Cupa României.

Recomandari

Alte Articole