Vezi rezultatele ultimelor probe de laborator ale solului și apei de la Pata Rât

Consiliul Județean Cluj a fost informat de către asocierea condusă de NORD CONFOREST S.A. în legătură cu cele mai recente rezultate ale analizelor de sol și de apă efectuate la depozitul neconform de deșeuri Pata Rât, analizele de laborator fiind efectuate de Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică.
Potrivit informării, analizarea în laborator a celor șase probe de sol și a celor două probe de apă prelevate în prezența reprezentanților Gărzii de Mediu a relevat faptul că, în cazul a nu mai puțin de patru din cele șase probe de sol valorile obținute în urma analizelor de laborator nu depășesc nici măcar pragul de alertă. În același timp, în cazul celorlalte două probe de sol, provenite din același loc dar de la adâncimi diferite, valorile înregistrate pentru sulfați, cadmiu și plumb depășesc doar pragul de alertă, fără a se pune însă în vreun fel problema depășirii pragului de intervenție. În acest context, singurul parametru ale cărui valori se mențin încă relativ crescute este cuprul.
În ceea ce privește situația apelor subterane, perspectivele de soluționare a acestei probleme sunt mai mult decât favorabile, Consiliul Județean Cluj urmând să finalizeze în cel mai scurt timp posibil, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni, procedura de închiriere a unei stații de epurare bazate pe principiul osmozei inverse. În contextul în care aceasta va deveni funcțională în perioada imediat următoare, urmând să funcționeze la capacitate maximă încă din luna octombrie, calitatea apelor subterane din zona afectată va cunoaște o îmbunătățire rapidă și semnificativă.

Recomandari

Alte Articole