Vremea bună din weekend a adus un număr foarte mare de turiști în zona montană, atât pe pârtii cât și pe traseele montane. Au fost, însă, și multe solicitări de intervenții adresate salvatorilor montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și al Asociației Salvamont Vlădeasa: zece sâmbătă și cinci duminică.
Din cele zece intervenții de sâmbătă:
– cinci au fost pe domeniul schiabil Buscat,
– patru la pârtia Mărișel
– un caz pe un traseu turistic din Doda Pilii.
Două persoane au fost predate ambulanțelor.
Duminică, cele cinci cazuri au fost în zona Băișoara (patru la Buscat și unul la pârtia veche). Din fericire, niciunul dintre accidentați nu a trebuit transferat ambulanței.
La nivel național, în weekend, salvamontiștii au fost solicitați în 137 de cazuri.