Noi echipamente medicale pentru Spitalul de Copii Cluj-Napoca

Consiliul Județean Cluj a aprobat darea în administrarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii a unor noi aparaturi și echipamente medicale de ultimă generație.
Acestea au fost achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului pentru Copii din Cluj.

Echipamentele care urmează să fie date în administrarea unității spitalicești aflate în subordinea forului administrativ județean sunt un sistem complet de videolaringoscopie pentru intubație dificilă, diverse echipamente pentru completarea sistemului de bronhoscopie flexibilă și rigidă precum și a celui de laringoscopie din UPU, două dispozitive HVNl – High Velocity Nasal lnsuflation și o stație de apă mobilă pentru hemodializă.
De asemenea, vor mai fi date în administrarea instituției medicale patru panouri plumbuite mobile pentru radioprotecție, 10 scaune cu roți pentru transportul intraspitalicesc al pacienților, opt lavoare aseptice pentru producerea apei chirurgicale prin microfiltrare, un analizor de urină și 20 de infuzomate.

Recomandari

Alte Articole