Număr mare de intervenții Salvamont în ultimul weekend, în județul Cluj

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvapeo Cluj au fost solicitați, în cursul weekendului care tocmai s-a încheiat, să intervină în soluționarea a opt cazuri de accidentări.
Șapte dintre acestea au avut loc pe pârtia Buscat din Băișoara, singura care a funcționat, cu zăpadă artificială, iar numărul turiștilor a fost unul extrem de ridicat, îndeosebi în cursul zilei de sâmbătă.
Un alt incident care a necesitat intervenția salvamontiștilor a avut loc în Beliș. Astfel, din totalul de opt victime, patru au fost predate de către salvatorii montani ambulanțelor, iar celelalte au avut nevoie de îngrijiri medicale mai ușoare.

Recomandari

Alte Articole