Proiectul „Sănătate și siguranță în Clujul rural” și-a încheiat cu succes prima misiune, în comunitatea din Așchileu

Timp de 6 zile, 150 de adulți, 117 copii și 18 cadre didactice au beneficiat de consiliere din partea specialiștilor în nutriție, farmacologie, antidrog și trafic de persoane. Pe partea de intervenție, medici specialiști în mai multe domenii, medici rezidenți, studenți mediciniști și farmaciști au oferit consultații de specialitate pentru copii, adulți și persoane de vârsta a treia, recoltând analizele necesare.

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, în calitate de coinițiator a reușit, prin sesiuni de informare și conștientizare, organizate defalcat pe grupe de vârstă, reușind să introducă noțiuni privind adoptarea unui stil de viață sănătos a 117 preșcolari și școlari, elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Așchileu Mare, precum și a 18 cadre didactice, în două zile de muncă voluntară. De asemenea, au fost efectuate 105 măsurători în vederea stabilirii diagnosticului de supraponderalitate, în rândul elevilor.
Asociația Medical International Rescue a asigurat toată partea logistică necesară efectuării consultaților gratuite, la Dispensarul Așchileu Mare, pe parcursul a două zile.
Asociația Caravana cu Medici a efectuat consultații de specialitate în medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, neurologie și dermatologie pentru 85 de pacienți, cât și investigații specifice, de tip electrocardiogramă, ecografie abdominală și ecocardiografie transtoracică.
În săptămâna anterioară au fost efectuate analize medicale pentru 58 de persoane, aceștia beneficiind de interpretarea rezultatelor și de îndrumare de specialitate.
Institutul Oncologic, prin programul „Fii responsabilă de sănătatea ta – program regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân”, utilizându-se unitatea mobila de mamografie a institutului, a realizat un număr de 20 mamografii femeilor cu vârsta cuprinsă între 50-69 ani.
De asemenea, au fost prelevate probe pentru realizarea testelor pentru depistarea HPV unui număr de 33 femei cu vârsta cuprinsă între 30-64 ani iar unui număr de 9 femei le-au fost prelevate probe pentru testele Babeș-Papanicolau (24-29 ani).
Ofta Medical Clinic a efectuat 47 de consultații oftalmologice, pentru pacienți de toate vârstele, adulți și copii.
De asemenea, celor 25 de pacienți la care s-a constatat necesitatea corecției optice, li se vor oferi gratuit și ochelarii conform prescripției.
Activitățile de prevenire au fost efectuate de Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Agenția Națională̆ Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca, Organizația Studenților Mediciniști din Cluj, Colegiul Farmaciștilor Cluj și Organizația Studenților Farmaciști Cluj-Napoca.
Cei 117 de elevi au învățat despre ce înseamnă o alimentație sănătoasă, o igienă orală corectă, despre efectele negative ale consumului de substanțe etnobotanice și droguri, cât și despre cum poate fi recunoscut un traficant de persoane și ce trebuie să aibă în vedere copii pentru a nu se expune.
În total, aproximativ 300 de locuitori ai comunei Așchileu au răspuns afirmativ invitației Instituției Prefectului – Județul Cluj, prin persoana doamnei prefect Irina Munteanu și doamnei primar Ana Cighir, aceștia fiind primii beneficiari ai proiectului „Sănătate și siguranță în Clujul rural”.

Recomandari

Alte Articole