Steagul Clujului va flutura pe Kilimanjaro

Etapa a patra a proiectului salvamontiștilor clujeni ”Șapte pași pe acoperișul lumii” vine cu o nouă provocare: escaladarea vârfului Kilimanjaro până pe 7 noiembrie a.c. Echipa formată din cinci persoane (patru alpiniști: Vasile Cipcigan – şef serviciu interimar Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, Ovidiu Raţiu – voluntar Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, Ciprian Pătraşcu, Octavian Androne şi un sponsor) pornește astăzi în expediția ce vizează atingerea celui mai înalt vârf din Africa.

Bugetul expediţiei se ridică la circa 4000 de euro de persoană, 35%-40% din sumă fiind suportată de sponsori, restul fiind contribuţia alpiniştilor. Până în momentul în care vor ajunge în vârful Kilimanjaro echipa va parcurge toate etapele climaterice posibile, o mare importanţă în cazul escaladării având-o pregătirea fizică, în special partea de rezistenţă fizică.

După terminarea expediţiei, echipa de alpinişti va publica fotografii, filmări precum şi detalii practice utile pentru cei care intenţionează să facă astfel de ascensiuni în viitor, cum ar fi hărţi, jurnale de expediţie şi costuri.

La conferința de presă organizată în acest sens, Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj le-a urat sănătate și drum bun sportivilor clujeni și și-a exprimat dorința ca atunci când vor ajunge pe vârful Kilimanjaro să pună steagul județului Cluj.

Până în prezent, în cadrul proiectului “Şapte Paşi pe Acoperişul Lumii” salvamontiştii clujeni au cucerit vârfurile Elbrus din Caucaz, McKinley din Alaska şi Aconcagua din Argentina, următoarele etape fiind pe cele mai înalte vârfuri din Oceania – vârful Carstensz Pyramid şi Antactica – vârful Vinson, în 2013 şi vârful Everest din Asia, în 2014.

Recomandari

Alte Articole