21.000 de spectatori prezenți la WonderPuck 2018 Reviewed by CD on . Cea de-a doua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a reunit la finalul săptămânii trecute nu mai puțin de 21.000 de participanți. Artiști din 8 țări au însu Cea de-a doua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a reunit la finalul săptămânii trecute nu mai puțin de 21.000 de participanți. Artiști din 8 țări au însu Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»21.000 de spectatori prezenți la WonderPuck 2018

21.000 de spectatori prezenți la WonderPuck 2018

21.000 de spectatori prezenți la WonderPuck 2018

Cea de-a doua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a reunit la finalul săptămânii trecute nu mai puțin de 21.000 de participanți. Artiști din 8 țări au însuflețit timp de trei zile scenele din Cluj-Napoca (în Piața Unirii și Piața Muzeului) și de la Castelul de la Bonțida.

Clujenii au fost prezenți, cu mic, cu mare, pe tot parcursul ediției din acest an a Festivalului Stradal WonderPuck în spațiile special amenajate pentru copii (la Scena Mare și Scena Mică din Piața Unirii și în curtea Castelului Bánffy de la Bonțida ) și adolescenți (în Piața Muzeului).

Artiști veniți din 8 orașe au evoluat la patru scene, în 30 de spectacole și 8 concerte. De asemenea, sute de copii au participat la cele 30 de ateliere organizate în cadrul festivalului clujean.

Evenimentele programate în Piața Unirii au reunit 17.500 de spectatori, în Piața Muzeului au fost prezenți 1.000 de participanți, în timp ce la Bonțida s-au bucurat de spectacole și ateliere aproximativ 2.500 de persoane. În total, WonderPuck 2018 a reunit în jur de 21.000 de spectatori.

Evenimentul a avut loc între 14 și 16 septembrie 2018 și a fost organizat de Teatrul de Păpuși „Puck”, Asociația Esua și Clubul „Lions”, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și al Administrației Fondului Cultural Național.

Participarea la toate evenimentele din cadrul WonderPuck 2018 a fost gratuită!

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus