Ambasadorul Poloniei, în vizită la CJ Cluj

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu, împreună cu domnul vicepreşedinte Vakar Istvan, au primit astăzi, 31 ianuarie 2013, vizita unei delegaţii formate din Excelenţa Sa,  domnul Marek Szczygiel, Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, însoţit de domnul Robert Milczarek, Consulul onorific al Republicii Poloneze la Câmpia Turzii şi domnul Gabriel Bârtaş, fostul ambasador al României la Cracovia.

Totodată, în calitatea domniei sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu, la întâlnire a fot invitat să participe şi domnul Ioan Vuşcan, prefectul judeţului Cluj.

În cadrul vizitei, oaspeţilor polonezi le-au fost prezentate potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj, principalele proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj, cu accent pe parcurile industriale şi aeroport, precum şi o serie de aspecte referitoare la proiectele cu finanţare europeană, delegaţia poloneză declarându-şi disponibilitatea de a împărtăşi părţii române din vasta şi pozitiva lor experienţă. Totodată, ambele părţi şi-au manifestat disponibilitatea pentru iniţierea sau aprofundarea de colaborări în domeniile economic, cultural, turistic, social, medical, precum şi al schimburilor de experienţă între unităţile de învăţământ din cele două ţări.

În acelaşi timp, o atenţie aparte a fost acordată ideii atragerii de noi investitori dar şi derulării unor schimburi de experienţă şi bune practici în domeniul administraţiei publice. În contextul procesului de regionalizare care urmează a se derula în România în perioada imediat următoare,  un subiect de maxim interes în cadrul discuţiilor l-a reprezentat problematica reformei administrative din Polonia, din anul 1999. În urma acestui proces, celor 49 de unităţi administrativ-teritoriale poloneze, similare judeţelor din România, le-au luat locul 16 voievodate. Reprezentanţii părţii poloneze au prezentat avantajele pe care această reformă le-a adus, cel mai important dintre acestea reprezentându-l capacitatea crescută de absorbţie a fondurilor europene. Având în vedere acest aspect, conducerea judeţului Cluj a solicitat domnului ambasador o informare legată de experienţa şi transformările părţii polone după reforma administrativă, aceasta urmând a fi extrem de utilă în actualul context.

Pe parcursul întâlnirii, domnul ambasador Marek Szczygiel a precizat faptul că unul dintre punctele forte ale judeţului Cluj îl reprezintă poziţia geografică strategică precum şi forţa de muncă înalt calificată, aspecte care creează premisele optime în ceea ce priveşte atât atragerea de investitori polonezi cât şi turişti din această ţară. De altfel, în momentul de faţă, România se află deja pe locul 6 în rândul ţărilor alese de polonezi pentru a fi vizitate. Totodată, domnia sa s-a arătat extrem de interesat de facilităţile oferite de către cele patru parcuri industriale TETAROM administrate de Consiliul Judeţean Cluj, dar şi de firmele care funcţionează deja în aceste parcuri industriale.

De asemenea, în cadrul discuţiilor, conducerea Consiliului Judeţean Cluj şi-a exprimat susţinerea pentru continuarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale româno-polone, cu accent pe intensificarea parteneriatului dintre Judeţul Cluj şi Voievodatul Malopolska, precum şi pentru identificarea unor noi proiecte comune, având în vedere experienţa şi bunele practici, în special în domeniul fondurilor europene, care ne pot fi transmise de către partea poloneză.

După ce în luna noiembrie a anului trecut am fost gazda unei delegaţii aparţinând Consiliului Regional al Voievodatului Malopolska din Polonia, astăzi am primit vizita la nivel înalt a unei delegaţii poloneze. Acest fapt se constituie ca un argument în plus în ceea ce priveşte strânsele relaţii de colaborare existente între cele două părţi, reprezentând un semn de profundă normalitate în contextul politicii Consiliului Judeţean Cluj de aprofundare şi iniţiere de noi relaţii de cooperare cu regiuni din Europa şi nu numai. Suntem încântaţi să avem astfel de colaborări cu partenerii polonezi, aceştia fiind lideri europeni în privinţa absorbţiei şi a utilizării fondurilor comunitare, modelul economic polonez fiind, la rândul său, unul de real succes. Totodată, din dorinţa de a ne pune în valoare atuurile, consider că ar trebui intensificate contactele şi relaţiile de colaborare ale mediului academic clujean cu universităţile omoloage din Cracovia, unul dintre cele mai vechi şi de tradiţie centre universitare europene”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

Reamintim în acest context faptul că, în cadrul politicii de cooperare menite să întărească relaţiile economice, sociale şi culturale dintre România şi Polonia, Consiliul Regional Malopolska şi Consiliul Judeţean Cluj au definitivat la data de 11 aprilie 2005 un Protocol de Cooperare pentru o perioadă de trei ani care s-a concretizat într-o bună colaborare între cele două părţi, motiv pentru care, în data de 3 aprilie 2008 a fost încheiat un nou Protocol de Cooperare, de data aceasta pe o perioadă nedeterminată.

Recomandari

Alte Articole