aniAgenția Națională de Integritate a constatat faptul că RADU MIRCEA DAN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 iulie 2010 – 10 noiembrie 2011, întrucât a deținut, simultan, calitatea de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Chințeni, Jud. Cluj, și funcția publică de Comisar șef adjunct, respectiv pe cea de Comisar șef în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj.

Astfel, RADU MIRCEA DAN a încălcat atât dispozițiile art. 94 alin. (1) și alin. (2), lit a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit […] Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate […] în cadrul  […] instituţiilor publice”, cât și dispozițiile art. 97,  alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „[…] Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă […] până la încetarea funcţiei eligibile […] în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit”.

RADU MIRCEA DAN a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

comunicat Agenţia Naţională de Integritate

Recomandari

Alte Articole