Specialitate medicală nouă, la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va pune în curând la dispoziția pacienților o nouă specialitate odată cu înființarea compartimentului de chirurgie generală cu supraspecializarea oncologică.
Rațiunea care a stat la baza înființării acestei noi structuri medicale se referă la faptul că, și în prezent, patologia adresată secției clinice de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă include un număr semnificativ de cazuri oncologice, respectiv tumori ale pielii, ale țesutului osos și ale sistemului muscular. În acest context, expertiza medicilor chirurgi supra-specializați în oncologie va duce la o creștere semnificativă a eficienței actului medical.
În același timp, existența unei echipe chirurgicale multidisciplinare, formate din specialistul oncolog și cel plastician, va permite derularea de intervenții chirurgicale într-un singur timp operator pentru anumite tipologii de pacienți cum sunt cei cu afecțiuni oncologice care necesită endoprotezare, respectiv femeile ce suferă de cancer mamar. Efectele benefice ale acestei intervenții chirurgicale unice, în loc de două operații distincte, vor consta în diminuarea riscului anestezic și operator al pacientului, creșterea satisfacției acestuia față de actul medical efectuat, eficientizarea utilizării resurselor și creșterea adresabilității față de serviciile oferite.
„Consider crearea acestei noi specialități medicale ca fiind mai mult decât benefică întrucât va contribui esențial la creșterea calității actului medical și la reducerea riscurilor pentru pacienți. Acest lucru este cu atât mai important cu cât Spitalul de Recuperare din Cluj este singurul cu acest profil din Transilvania și care oferă anual recuperare multidisciplinară pentru zeci de mii de pacienți”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Înființată prin redistribuirea a cinci paturi din cadrul Secției clinice de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, noua structură va conduce la o creștere substanțială a expertizei actului chirurgical, respectiv la o îmbunătățire a calității și a eficienței actului medical, inclusiv din punct de vedere al randamentului economico-financiar.
Reamintim în acest context faptul că Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca furnizează servicii medicale ce au ca obiect prevenirea sau reducerea la minim a consecințelor fizice, funcționale, socioprofesionale sau psihice rezultate din intervenția unei boli, procesul de recuperare desfășurându-se încă de la debutul afecțiunii. Instituția spitalicească asigură desfășurarea actului medical în beneficiul unui număr mediu de 12.000 de pacienți spitalizați anual pe cele 405 paturi și circa 35.000 de pacienți tratați ambulatoriu.

Recomandari

Alte Articole