Spectacolele Teatrului ,,Puck”, la festivaluri din țară și străinătate

Teatrul de Păpuși ,,Puck”, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, va reprezenta Clujul în perioada imediat următoare în cadrul a două festivaluri de specialitate, Báb-Szín-Tér din Kaposvár – Ungaria cu spectacolul „Ha én lennek Mátyás Király”/„Dacă aș fi Matia Corvin”, în regia lui Urmánczi Jenő, respectiv Festivalul Internațional de Teatru ,,Povești” din Alba Iulia, unde va fi pusă în scenă piesa ,,Ivan Turbincă”.
Totodată, miercuri, 9 mai 2018, începând cu ora 9.30, precum și de la ora 11.00, la Casa de Cultură din Huedin, publicul de toate vârstele este invitat să ia parte la spectacolul ,,Frumoasa din pădurea adormită”, poveste după Frații Grimm, în regia lui Gabriel Apostol.
Artiștii de la Teatrul „Puck” vor participa joi, 10 mai, la Festivalul Internațional de Teatru „Povești” din Alba Iulia, cu spectacolul „Ivan Turbincă”, după Ion Creangă, în regia lui Ion Iurcu. Tot joi, 10 mai, de la ora 10.00 se va derula Proiectul ,,Coșul cu povești”, la Grădinița Mănăștur.
De asemenea, „Croitorașul cel isteț”, în regia Emiliei Nechita va avea două reprezentații vineri, 11 mai, la Grădinița cu program prelungit ,,Poienița” de pe strada Alverna, în cartierul Mănăștur.
Sâmbătă, 12 mai, de la ora 11.00, va fi prezentat în sala de spectacole a Teatrului „Puck” spectacolul „Șoricelul fără frică”/„Az egér, aki nem ismerte a félelmet”, după Frații Grimm, în regia lui Urmánczi Jenő. Povestea lui Cingár Elemér – șoricelul care pleacă în lume ca să afle ce este frica – va fi interpretată în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Duminică, 13 mai 2018, cei mici sunt așteptați să ia parte la un spectacol care o are în prim-plan pe prințesa Aurora. Este vorba de „Frumoasa din pădurea adormită”, povestea clasică a Fraților Grimm, prezentată în viziunea regizorală a lui Gabriel Apostol. Spectacolul aduce în atenția spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire.
Totul începe cu blestemul aruncat de ursitoarea cea rea, care doreşte să se răzbune pentru că nu a fost invitată la petrecerea dată în cinstea micuței prinţese. Astfel, Aurorei îi este ursit ca atunci când împlinește 16 ani, să se înţepe într-un fus şi să moară. Din fericire, blestemul este „îndulcit” de o ursitoare bună. Datorită ei, Aurora nu va muri, ci va cădea într-un somn adânc, alături de întregul regat. Prinţul sortit va dezlega vraja, iar sărutul lui o va trezi la viaţă pe frumoasa Aurora și pe toți ai ei. Spectacolul se joacă în limba română. Regia este semnată de Gabriel Apostol, scenografia de Andra Ștefan, iar ilustrația muzicală este realizată de Dan Bălan. Din distribuție fac parte actorii: Robert Gutunoiu, Andra Ştefan, Călin Mureşan, Ionuţ Constantinescu, Frunzina Anghel, Angelica Pamfilie, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Adina Ungur și Iulian Lungu. Spectacolul se joacă în limba română, vârsta recomandată fiind de patru ani.

Recomandari

Alte Articole