Festivalul-concurs interjudețean de colinde „Raza soarelui”, la Ceanu Mare

Sute de elevi de la mai multe școli din Cluj dar și din alte județe, alături de cadre didactice, participă vineri, 13 decembrie 2019, la Ceanu Mare, la Festivalul – concurs interjudețean de colinde „Raza soarelui”, ajuns la cea de-a XVII-a ediție.
Manifestarea, organizată de Școala Gimnazială Ceanu Mare, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Primăria și Consiliul Local Ceanu Mare, va debuta la ora 13.00.
Tinerii se vor întrece în cadrul a trei secțiuni: interpretare colinde, pictură pe sticlă și desene, picturi și colaje pe tema „Nașterea Domnului Iisus Hristos”. Totodată, cei din ciclul gimnazial au fost îndemnați să scrie compuneri pe tema „Am plecat să colindăm!”. O secțiune în cadrul concursului este dedicată și cadrelor didactice, care vor prezenta referate pe tema „Crăciunul în satul meu”.
Festivalul va avea loc atât la Școala Gimnazială din Ceanu Mare, cât și la Căminul Cultural, iar un juriu de specialitate, din care vor face parte și angajați ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, va aprecia colindele și lucrările prezentate în concurs de către participanți și va acorda premii.

Recomandari

Alte Articole