Încă un muzeu clujean își va redeschide porțile pentru vizitatori

Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, se va redeschide pentru public începând de miercuri, 20 mai 2020, cu respectarea condițiilor stării de alertă. În prima etapă vor fi repuse în circuitul de vizitare toate încăperile, cu excepția ,,Casei Albe”.
Programul temporar de vizitare va fi de marți până duminică, inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00, cu o pauză de 60 de minute pentru efectuarea dezinfecţiei şi a aerisirii spaţiilor expoziţionale, zilnic, între orele 13:00-14:00.
În perioada 18 – 19 mai 2020, pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă deplină a vizitelor, se va efectua instruirea temeinică a personalului şi pregătirea corespunzătoare a spaţiilor deschise pentru accesul publicului vizitator.
Din ziua reluării activității cu publicul, respectiv 20 mai 2020, fiecare vizitator va avea asupra sa și va purta în mod obligatoriu, pe toată durata prezenței în muzeu, o mască de protecție (medicală/ non-medicală) proprie, care va acoperi atât gura, cât și nasul.
Accesul în muzeu se va efectua conform fluxului de vizitare stabilit, urmând a fi asigurată o distanță de minim doi metri între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole