Conducerea Universității Cluj susține, printr-o SCRISOARE DESCHISĂ, că echipa de fotbal nu este în pragul falimentului

SCRISOARE DESCHISĂ
cu privire la aspectele dezbătute în ședința de judecată din data de 09.10.13 în dosar 106/1285/2013 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj
Pentru a dezminți informațiile apărute în unele articole din presă ( cotidiene ale căror reprezentanți n-au participat la evenimentul pe care înțeleg să-l prezinte în mod eronat), conducere clubului aduce, în cele ce urmează, precizări cu privire la obiectul dezbaterilor din ședința de judecată mai sus menționată .
În primul rând, s-au pus în discuție cererile privind deschiderea procedurii falimentului formulate de cei 5 foști jucători ai Universității Cluj : Apostu Bogdan, Szekely Ianos – Joysef , Hidișan Florin, Dinu Viorel și Muzac Apostu, reprezentați de avocat Clopotari Adrian Ștefan, pe motivul neachitării de către club a primelor de îndeplinirea a obiectivului sportiv, neretrogradarea din Liga I la sfârșitul anului competițional 2012-2013.
Cu privire la acestea , poziția administratorului judiciar și a administratorului special a fost una fermă în sensul solicitării respingerii lor de
către judecătorul sindic.

Motivele invocate în apărare, în cazul a doi jucători – Apostu și Szekely – au fost lipsa caracterului cert și exigibil al creanțelor pretinse,
iar în privința celorlaltor cereri formulate – necuprinderea sumelor în discuție în declarațiile de creanță depuse de cei 3 jucători.
Un alt aspect dezbătut, a fost susținerea rapoartelor administratorului judiciar și al celui special . Referitor la activitatea desfășurată, de la data
confirmării planului de reorganizare și până la mijlocul lunii septembrie 2013, administratorul special a prezentat diferențele rezonabile existente între bugetul de venituri și cheltuieli prognozat și cel realizat, menționând și motivele principale care au stat la baza înregistrării lor : primirea licenței de joc în Liga I cu întârziere în urma admiterii recursului de către TAS , refuzul Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj și al IGI de a acorda clubului autorizații de muncă pentru cetățeni străini extracomunitari pe motivul neachitării creanțelor bugetare născute
anterior deschiderii procedurii insolvenței precum și lipsa oricărui sprijin financiar din partea atât a mediului de afaceri din Cluj cât și a autorităților locale.
De asemenea, s-a pus în discuție confirmarea de către judecătorului sindic a extinderii pe o perioadă suplimentară de un an a planului de reorganizare conform aprobării Adunării Creditorilor din data de 23.09.2013.
Asupra tuturor acestor probleme, judecătorul sindic se va pronunța la data de 16.10.2013.

Recomandari

Alte Articole