Mitropolitul Clujului, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele

Oamenii veniți din  Bucovina, Maramureş, Valea Bârgăului, Valea Someşului, Bistriţa  dar şi din alte zone, la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa-Năsăud au luat parte duminică dimineață la Sfânta Liturghie,oficiată de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, înconjurat de un sobor impresionant de preoți și diaconi.

La finalul slujbei Mitropolitul Clujului a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în lucrările de construcție ale mănăstirii de la Piatra Fântânele.

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este situată la cota 1.200, în Pasul Tihuţa. Biserica din lemn a mănăstirii a fost construită în 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări și a funcționat până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. Așezământul monahal a fost înființat în 1928, dar a fost închis în 1960. Abia în 1995 a fost reînfiinţată ca mănăstire de maici la iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Astăzi, cu susţinerea IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, prin râvna şi munca credincioşilor şi a celor 22 de vieţuitoare, împreună cu maica stareţă Pamfilia Solcan și cu părintele duhovnic Gavril Horț se desfăşoară lucrările de ridicare a bisericii noi,  ce poartă hramul ”Nașterea Maicii Domnului”. În prezent se lucrează și la împrejmuirea mănăstirii cu zid de piatră.

Recomandari

Alte Articole