Turda: Podul peste Arieș va fi reabilitat

Podul peste râul Arieş din zona Piaţa Romană – strada Ştefan cel Mare va intra în perioada următoare într-un amplu program de reabilitare şi modernizare. Deşi modernizarea acestui obiectiv s-a aflat permanent în atenţia executivului, din lipsa fondurilor necesare pentru reabilitare nu s-a reuşit demararea lucrărilor în anii anteriori.

În cel mai scurt timp se va finaliza Studiul de Fezabilitate şi principalii indicatori tehnico-economici care vor fi supuşi analizei şi aprobării Consiliului Local al Municipiului Turda, urmând a se demara lucrările de reabilitare şi modernizare, evitându-se astfel orice riscuri potenţiale viitoare în exploatarea podului.  Fiind vorba de o sumă estimată considerabilă, bugetul local nu va putea susţine integral modernizarea podului, astfel încât se caută cofinanţare şi din alte surse constituite conform legii (surse atrase de la bugetul de stat, Consiliul Judeţean).

Recomandari

Alte Articole