„U” Cluj şi AHS, un parteneriat pentru fericire şi speranţă

Universitatea Cluj a încheiat, joi, un parteneriat de suflet cu Asociaţia Hans Spalinger (AHS), care, din 2004, lucrează pentru binele unor copii cu handicap mintal sever și/sau asociat. Parteneriatul se va concretiza, într-o primă fază, în promovarea asociației pe echipamentele jucătorilor și susținerea copiilor pentru care fiecare pas făcut în terapia lor este rezultatul unei lupte cu propria neputință. „U” Cluj este prima echipă de fotbal din Transilvania care a urmat exemplul Barcelonei şi joacă cu numele unei asociaţii umanitare pe tricouri.

Respinși în majoritatea cazurilor de propriii părinți, copiii din centrul de zi al AHS nu sunt o povară pentru societate, ei au nevoie de un pic mai multă atenție și îngrijire pentru a învăța să se bucure de o îmbrățișare, să interacționeze cu cei din jur și să-și dobândească independența. Nimeni nu le-a dat vreo șansă, dar ei au demonstrat, sub îndrumarea profesorilor, că și în cazul lor se pot face progrese, urmând o terapie adecvată. Universitatea Cluj va duce mai departe povestea AHS, promovându-i cauza pentru ca oamenii să înțeleagă necesitatea implementării acestui tip de terapie la o scară mai mare, astfel încât tot mai mulți copii cu un diagnostic similar să aibă șansa unei vieți mai bune. Copiii din centrul de zi al AHS sunt un model de rezistență și luptă, de aceea fotbaliștii clubului vor juca cu logo-ul asociației tricouri.

„Cu Asociaţia Hans Spalinger avem multe trăsături comune: bucuria de a-i face pe oameni fericiţi, lupta împotriva imposibilului, dorinţa de a ne implica în comunitate și a lăsa ceva în urma noastră. Ne-a impresionat determinarea acestor oameni, faptul că nu renunţă şi cred până la capăt în aceşti copii. La fel cum un căpitan luptă pentru echipa sa, aşa şi aceşti copii luptă pentru dezvoltarea lor, un lucru care ar trebui să ne motiveze pe noi toți. Ei au dreptul la un tratament adecvat și este datoria întregii societăți să-i susțină în drumul lor spre o viață mai bună”, a spus Vlad Munteanu, administratorul special al Universităţii Cluj.

La rândul său, Ovidiu Damian, directorul executiv al AHS Cluj, a punctat că parteneriatul cu Universitatea Cluj înseamnă un prim demers în promovarea imaginii pozitive a persoanei cu dizabilități.

„Avem convingerea că această „alianță” va genera schimbare și evoluţie, că va aduce copiii cu dizabilități mult mai aproape de sufletul oamenilor. Fotbalul este un sport ce implică muncă, dar și speranță prin toleranță, respect și fair-play. Acestea sunt valori esențiale și în munca noastră la AHS. Multiplele parteneriate între FIFA și UNICEF sunt o dovadă extraordinară ca astfel de acțiuni sunt necesare și benefice, iar faptul că AHS și „U” Cluj lansează, astăzi, această cooperare la Cluj este un motiv de mare bucurie pentru noi și pentru copiii pe care suntem atât de norocoși să-i avem aproape. Nu este întâmplător faptul că începem această colaborare în luna martie, moment în care AHS aniversează zece ani de existență la Cluj”, a declarat Ovidiu Damian.

Începând cu meciul din etapa următoare a Ligii I, cu Dinamo Bucureşti, jucătorii Universităţii Cluj vor evolua cu sigla AHS imprimantă pe tricouri.

Din 2004, Asociația „Hans Spalinger” din Cluj-Napoca oferă planuri personalizate de intervenție, școlarizare și exerciții de recuperare fizică pentru copiii cu handicap mintal sever și/sau asociat. Majoritatea copiilor provin din centre de plasament, pentru că au fost abandonaţi după naştere de părinţi, speriaţi de verdictul medicilor. Unii provin din familii care se zbat pentru a le asigura tratamentele deloc accesibile de care copiii au nevoie. Pentru toţi, Centrul AHS este o comunitate, un spațiu familial în care învață, se dezvoltă, iau masa şi se joacă împreună. Sediul adecvat și profesorii dedicați sunt bazele prin care AHS construiește un viitor mai bun pentru acești copiii, cărora nimeni nu le dădea nicio șansă.

Recomandari

Alte Articole