Campionatul Național de Fotbal American începe în 3 mai. Cluj Crusaders joacă acasă cu Mureș Monsters

Fotbalul american a început să se dezvolte într-un ritm rapid în România, şi atrage tot mai mulţi spectatori, cât şi jucători.
În cea de-a V-a ediţie a Campionatului Naţional de Fotbal American, care va începe în 3 mai a.c., s-au înscris un număr record de echipe. Astfel, cele 8 formaţii se vor împărţi în Conferinţa de Nord-Vest şi Conferinţa de Sud.
Echipa locală şi câştigătoarea RoBOWL-ului IV (finala CNFA), Cluj Crusaders, va face parte din Conferinţa de Nord-Vest alături de Timişoara 89ers şi nou formatele, Mureş Monsters şi Baia Mare Miners.
Conferinţa de Sud va fi format din Bucureşti Rebels, Bucureşti Warriors, Bucureşti Predators şi o echipă hibrid compusă din jucători de la Bucureşti Wolverines şi Prahova Thunder, care va debuta în campionat sub numele de Thunder-Wolverines.
Echipele înscrise în campionat se vor confrunta cu adversari din aceeaşi conferinţă (round-robin). Etapele din cele două conferinţe se vor disputa la o diferenţă de o săptămână una de cealaltă. După încheierea sezonului regular, primele două echipe din fiecare conferinţă se vor întâlni în semifinale. În prima semnifinală, campioana Conferinţei N-V se va lupta cu ocupanta locului second din Conferinţa S pentru un loc în finala RoBOWL V, iar echipa aflată în fruntea Conferinţei de S va juca cu ce-a de-a doua poziţionată din conferinţa paralelă.
Campionatul începe sâmbătă, 3 mai 2014, la Baia Mare, unde echipa locală va găzdui meciul cu Timişoara 89ers, iar duminică, 4 mai 2014, Cluj Crusaders vor întâlni echipa mureşană, pe terenul de rugby din Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. Intrarea la meci este liberă.

Recomandari

Alte Articole