Centrul municipiului Turda va fi transformat în zonă pietonală și de promenadă

Au început lucrările de modernizare din cadrul proiectului ”Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric al Municipiului Turda, construire autobază și amenajare park and ride”- Lot 1 -Revitalizarea spațiului pietonal din zona centrală a municipiului Turda.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor și siguranța pietonilor, într-o primă etapă sunt delimitate zonele unde se lucrează cu gard de protecție. Totodată, astăzi au fost demarate lucrări de desfacere a dalajului din beton.
Proiectul urmărește realizarea următoarelor obiective principale:
– Crearea unui spațiu semi-pietonal partajat (‘shared-space’) dedicat atât pietonilor și persoanelor care utilizează bicicleta, cât și transportului public urban și traficului rutier (mult diminuat).
– Modernizarea completă a zonei pietonale din centrul istoric, înlocuirea dalelor existente cu dale din piatră naturală
– Construirea/amplasarea unor noi obiecte de mobilier urban
– Construirea unei fântâni interactive
– Plantarea unui număr de 80 arbori maturi cu grad ridicat de retenție a CO2
– Modernizarea stației de autobuz de pe traseul analizat și amplasarea/înființarea uneia noi în Piața Republicii la numărul 15
– Implementarea sistemului de Închiriere a bicicletelor
– Lucrări privind îmbunătățirea siguranței pietonilor și a participanților la trafic.

Recomandari

Alte Articole