Doi bărbați din Suceava, anchetați pentru trafic de droguri. Cei doi se aprovizionau din Cluj Napoca

Doi bărbaţi sunt suspectaţi de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., de săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În perioada aprilie-noiembrie 2013, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul Antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au documentat activitatea infracțională a doi tineri din judeţul Suceava, care se aprovizionau cu substanțe psihoactive de la persoane suspecte din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, pe care le valorificau ulterior consumatorilor din municipiul Suceava și împrejurimi.

Pe parcursul documentării activităților infracționale, poliţiştii antidrog cu sprijinul unor poliţişti din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, Poliției orașului Beclean, judeţul Bistrița-Năsăud, Poliției municipiului Vatra Dornei și Poliției municipiului Suceava, judeţul Suceava au efectuat capturi în urma cărora au fost confiscate 745 de pliculeţe conţinând produse cu efect psihoactiv.

La data de 7 noiembrie a.c., polițiști din cadrul B.C.C.O. Suceava, cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O.Cluj-Napoca și I.P.J. Suceava – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza municipiului Suceava şi în municipiul Cluj-Napoca și au fost puse în executare patru mandate de aducere.

În urma percheziţiilor au fost ridicate 550 de pliculeţe şi două pungi conţinând substanţe ce prezintă suspiciuni a avea efecte psihoactive.

În fapt, cei doi suspecţi, ambii din comuna Dărmănești, judeţul Suceava se aprovizionau cu substanțe ce aveau efect psihoactiv de la un bărbat din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, substanțe ce erau ambalate în pliculeţe de aproximativ 0,25 de grame și vândute cu 25 de lei pliculeţul.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a suspecţilor, precum şi pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor participanților

Recomandari

Alte Articole