Universitatea Cluj şi-a reluat pregătirile. Sorin Colceag, cooptat în staff-ul tehnic

Lotul Universităţii Cluj s-a reunit azi pentru primul antrenament din pauza de pregătire de vară.

Şedinţa de pregătire s-a desfăşurat la baza sportivă „Clujana”, iar sub comanda lui Mihai Teja s-au antrenat 20 de jucători. Căpitanul Dan Bucşa a vorbit despre noul sezon şi despre obiectivele echipei în stagiunea care urmează. „Ne bucurăm că ne-am întors la treabă, avem gânduri mari. Sperăm să fim surpriza campionatului, aşa cum şi în returul ediţiei trecute am avut evoluţii apreciate de toată lumea. Noii colegi aduc un plus de valoare, îi primim cu braţele deschise”, a spus Bucşa, completat de golgheterul din sezonul trecut, Valentin Lemnaru: „Nu mă gândesc la plecare, mă gândesc la Universitatea Cluj. Vreau să joc şi mai bine în sezonul care urmează, să ajut mai mult echipa. Sper ca în campionatul viitor să obţin titlul de golgheter, e unul dintre obiectivele mele.”

Staff-ul tehnic s-a îmbogăţit cu un nou nume. Sorin Colceag s-a alăturat echipei conduse de Mihai Teja, urmând să îndeplinească funcţia de antrenor secund, alături de Ilie Alexe. Colceag (42 de ani) a evoluat ca portar şi a avut o carieră bogată, trecând pe la echipe precum Dinamo Bucureşti, NK Zagreb (Croaţia), Tigers Ciudad de Suarez (Mexic), Viktoria Plzen (Cehia), Panionios Atena (Grecia) şi, foarte important, Universitatea Cluj. În tricoul „studenţilor”, Colceag a evoluat timp de patru ani, între anii 1990 şi 1994.

Recomandari

Alte Articole